Amenda NN Asigurări de Viață S.A. 1.000 de EURO

Amenda NN Asigurări de Viață S.A. 1.000 de EURO

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna septembrie 2023, o investigație la operatorul NN Asigurări de Viață S.A. și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4,946.50 lei (echivalentul a 1 000 de EURO).

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmise de o persoană vizată care a reclamat faptul că operatorul NN Asigurări de Viață S.A. i-a încălcat dreptul de opoziție, prin trimiterea de mesaje în scop de marketing, prin mesageria Linkedin.

În cadrul investigației a rezultat că operatorul nu a respectat dispozițiile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, întrucât nu a luat în considerare cererile petentului, transmise prin poștă electronică, prin care și-a exprimat opțiunea de a nu mai fi contactat cu mesaje de tip marketing direct fără consimțământul său.

În același timp, în cursul investigației, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2016/679, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de adoptare a unor proceduri interne adecvate și eficiente de protecție a datelor privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, cu respectarea în toate cazurile a dispozițiilor aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri, astfel încât operatorul să se asigure că dă curs efectiv cererilor prin care se exercită drepturile persoanelor vizate, precum și instruirea regulată a personalului operatorului.

În acest sens, menționăm că art. 21 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 prevede:

”În cazul în care persoana vizată se opune prelucrării în scopul marketingului direct, datele cu caracter personal nu mai sunt prelucrate în acest scop.”

 

Sursa A.N.S.P.D.C.P

error: Conținutul este protejat !!