Amenda GDPR SC Nobiotic Pharma SRL

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna noiembrie a anului curent o investigație la operatorul SC Nobiotic Pharma SRL și a constatat încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Regulamentul General privind Protecția Datelor. 

Ca atare, SC Nobiotic Pharma SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 9890 lei, echivalentul a 2000 EURO, pentru încălcarea art. 58 alin. (1) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, referitoare la obligația operatorului de a furniza informațiile necesare Autorității Naționale de Supraveghere.

În acest context, precizăm că art. 58 alin. (1) lit. a) și e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor prevede următoarele:

„(1) Fiecare autoritate de supraveghere are toate următoarele competenţe de investigare:

a) de a da dispoziţii operatorului şi persoanei împuternicite de operator şi, după caz, reprezentantului operatorului sau al persoanei împuternicite de operator să furnizeze orice informaţii pe care autoritatea de supraveghere le solicită în vederea îndeplinirii sarcinilor sale;

e) de a obţine, din partea operatorului şi a persoanei împuternicite de operator, accesul la toate datele cu caracter personal şi la toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale”.

Investigația s-a desfășurat ca urmare a unor plângeri prin care petentul reclama faptul că operatorul i-a transmis mesaje comerciale nesolicitate de tip SMS fără a avea consimțământul său.

Întrucât operatorul nu a dat curs solicitării de informații adresate de Autoritatea Națională de Supraveghere în exercitarea competențelor sale, acesta a fost sancționat cu amendă.

Sursa A.N.S.P.D.C.P

error: Conținutul este protejat !!